Credincioși veniți din toate colțurile țării au trecut pe la moaștele Ocrotitoarei Moldovei pentru a-i multumi pentru toate dorințele împlinite și pentru a-i lăsa alte rugăminți. Indiferent de vreme sau de dureri, mulți dintre ei ajung la Iași cu o zi înainte Praznicul Sfintei Parascheva pentru că se spune că pe 14 octombrie, Sfânta face minuni.
La aproximativ un kilometru de racla Cuvioasei, pe un perete al unei clădiri abandonate, mii de lumânări au ars toată noaptea. Fiecare dintre cei peste 100.000 de oameni care s-au închinat la raclă au pus un gând, o rugă sau o mulțumire pentru Sfânta Cuvioasă Parascheva, alături de o lumânare, astfel că zidul clădirii abandonate a fost transformat într-un adevărat „zid al plângerii”..
Frigul, oboseala și orele în șir petrecute par să nu îi fi descurajat pe credincioși, astfel că au stat la rând mai bine de 17 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele sfinte.
„Nu contează cât durează, e jertfa noastră. De ziua ei ne îndeplinește dorințele”, a spus cu o ochii în lacrimi o femeie.
Altă credincioasă, din Iași, spune că vrea să se roage la Sfânta Parascheva în ziua Hramului, așa că a venit în timpul nopții și s-a așezat șa rând.
„Sunt din Iași, am venit astăzi special ca să fiu la rând când trece miezul nopții, să fiu aici, să pot să mă rog la ea în Ziua ei de hram”, a spus ea.
În timp ce o parte dintre pelerini așteptau să se închine, în Catedrala Mitropolitană și în fața ei credincioșii au ascultat toată noaptea Slujba de priveghere a Sfintei Parascheva, ce marchează începerea hramului Cuvioasei.
Sfânta Liturghie dedicată Sfintei Parascheva începe sâmbătă dimineață la ora 9.